Am vazut mai deunazi, interviul cu Nesu ! M-a impresionat foarte, dar in acelasi timp, dupa emisiune am avut timp sa fac 2 cugetari !
De ce Dumnezeu, numai atunci cand suntem loviti, noi, familia noastra, sau atunci cand pierdem o persoana valoroasa in viata noastra sau valoroasa persoana publica, ne aducem aminte ca exista si astfel de valori sau probleme ? Daca Nesu n-ar fi avut acest tragic accident, n-ar fi stiut niciodata ca exista si aceasta categorie de oameni, care-si duc viata intr-un carucior si problemele pe care acesti napastuiti ai soartei le au ! A recunoscut-o chiar el si asta ma face sa-l pretuiesc o data in plus ! De ce o jurnalista a trebuit sa fie lovita de necaz cu copilul ei, ca sa fi infiintat un ONG non profit si sa alerge azi ca sa ajute si alti copii care trec prin ce a trecut ea si cu copilasul ei? De ce alta jurnalista a trebuit sa treaca printr-o depresie grava, ca sa ia atitudine astazi si sa incerce sa ajute la randu-i alte persoane lovite de aceasta boala perversa si cum vedem, cu urmari grave pentru respectivele persoane cat si pentru cele ce le inconjoara ! De ce, numai dupa ce ne moare un om de valoare al tarii, ne aducem aminte cat de valoros era ? De ce, de ce, de ce, trebuie sa fim dati cu curu de pamant ca sa deschidem ochii larg in jurul nostru? Ne trebuie mereu un pumn in moaca, pentru ca sa ne trezim ?
Alt aspect frapant al interviului lui Nesu, m-a facut sa cred ca de fapt, noi traim pe alta planeta fata de cea pe care traieste conationalul nostru, Nesu ! Apropo, poate imi spune si mie cineva, Olanda asta, pe ce planeta se gaseste si in ce galaxie ? Daca indrazneste cineva sa ma contrazica asupra faptului ca traim pe planete separate, zau ca-l dau cu capu de pereti ! Pai cum sa traim noi in aceeasi galaxie cu martienii astia ? In vreme ce noi taiem dreptul la lapte praf pentru copii, nenorocitii astia de olandezi construiesc GRATIS, liftul unui traitor in carucior ? Pai cum sa traim noi pe aceeasi planeta cu astia care asigura GRATIS, asistenta personalului de ingrijire al celui din carucior, in timp ce mamelor noastre le este taiata alocatia pentru copii cat si durata concediului maternal ? In timp ce statul oladez iti asigura toata logistica IT, cat si asistenta de recuperare, la noi, uibitul nostru conducator ne spune: -Bai, ia mai dati-va dracu si carati-va de pe capul meu, pentru ca noi, cei ce va conducem, nu putem, nu vrem si nici nu trebuie ca sa avem grija de voi ! Asa ca, hai sictir, carati-va care pe unde! Medicii sunt liberi sa se care in vest, unde sunt platiti mult mai bine, iar voi pensionari nenorociti si asistatii dracu' cara-ti-va naibii pe cale naturala din sistem ca nu va mai putem tine pe voi, grasii naibii atat de multi cat sunteti, in carcile noastre firave si putine, a celor ce muncim ! Daca are cineva curaj sa ma contrazica, zau ca-i sparg teasta !
O vreme am stat sa socotesc cam cat ne-ar trebui noua sa avem conditii aproximativ similare cu olandezii, am zis: -Bai, poate 100 de ani ? -Sau poate 1000 de ani ? Apoi ma zis: -Nu, nu se poate asa ceva, pentru ca traim in lumi paralele, acest lucru nu se va intampla,... NICIODATA ! NEVER EVER !
Ne-ar trebui 1000 de ani sa recladim ce-am darmat de-o vreme cu nepasarea noastra !
Si poate nici atunci, n-am mai putea sa fim, noi prostii cei umili, egali cu Olanda cea maistra !
Asta asa, ca sa parafrazam o melodie,... mult draga mie !
luni, 5 martie 2012
duminică, 4 martie 2012
Securitatea,... invinge peste tot ?
Uraaa,.... Putin iar a invins ! Ca si la noi, unde presedintele este un ofiter superior de securitate iar primul ministru actual si proaspat numit, este un fost informator si actual sef SIE !
Toate bune si la locul lor, dar ce ne facem ca acesti ofiteri, altadata anonimi, acum au inceput nu numai sa scoata capul la lumina, dar sa mai ia si fraiele unor tari in care, in rasturnarea dictaturilor aceste servicii au avut un rol hotarator ! Iata deci paralela la care vroiam sa ajung ! Se stie ca atat in tara noastra, unde a fost o dictatura crunta, securitatea a avut un rol nemaivazut in alte tari din blocul comunist ! Atat securitatea cat si KGB- ul rusesc, erau recunoscute pe plan mondial ca fiind niste servicii temute si respectate, intre colegii de breasla !
Speranta lu' base era sa faca acelasi joc si rocada cu boc-ul lui personal, la fel cum face Putin cu bocul lui, acest Medvedev de paie, care in realitate n-a condus niciodata nici o tara ! Eu tot mai sper ca rocada la noi sa nu reuseasca, desi forta securitatii este nebanuit de mare, oriunde in lume, dapai la noi, unde aceasta securitate a fost organul represiv al celui mai crunt dictator din blocul comunist !
Acum, desi in aceste 2 tari domnesc 2 tirani securisti, exista totusi mari diferente intre Putin si basescu !
In timp ce putin se "lupta" cu marii magnati din rusia si face ca sa fie platite salariile restante, la noi, basescu isi goneste medicii si intelectualii din tara, spunand ca statul roman nu-i poate plati ! In timp ce putin are grija sa-si construiasca foarte bine si cu grija imaginea, basescu nu stie cum sa si-o distruga, mai intai vine si vesteste cu o mare satisfactie in glas si cu o imensa rautate in vocea lui si in privirea lui cea crucisa, taierea salariilor si a pensiilor si in acelasi timp joaca pe la chermeze cu toti marii mafioti tigani iar nevasta-sa, incununare a recunostintei, primeste si un colier cu cocosei la gat, iar fratele se incuscreste cu alt mare tigan mafiot, fapt ce duce tot la degradarea imaginii matelotului cel tampit !
In timp ce despre putin n-am auzit ca isi favorizeaza familia sa acceada la putere si la furaciuni, base a transformat "clasa politica ticalosita" a lui nastase, in famiglia lui de sange cat si cea portocalie, intr-o gasca super-ticalosita !
Aceasta diferenta a facut ca azi putin sa castige din primul tur, cu peste 60%, chiar dupa atatea rocade de presedintii si guvernari, in timp ce talharul nostru presedinte pirat base- alibaba si gasca lui de 400 de hoti, nu se mai bucura decat de 10% si sunt in cadere libera, pana la iarna ! Acesti nemernici daca mai intra in parlament, sa zica mersi si bogdaproste !

sâmbătă, 3 martie 2012
Bai europenilor, ba' nestresatilor, da' cu noi ce avurati ?
Mare grija mare,... pe capul europenilor astora!
Mai intai avura grija de porcii care se chinuie in chinuri de pe la noi, niste barbari nenorociti din est si au decis ca porcii sa fie "asomati" ,adica anesteziati ! Pai nu-i "anesteziem" noi cu o sticla de votca?
Buun, acum aflu ca aceiasi europeni se dau de ceasul mortii ca gainile sunt stresate de aglomeratia din custi ! Desi s-au facut studii de productivitate maxima in acest domeniu, euro- ciumpalacii din nu's ce comisie, au decis ca daca stau inghesuite, gainile fac oua,... stresate, deci cu o cantitate de stress,... otravitoare in ele ! Toate bune si frumoase, in imensa birocratie care am vazut ca depaseste cu mult orice imaginatie, euro- magarii au dat o directiva ce a bulversat toata europa ! Buun, au facut custi cu tobogane, SPA si jacuzzi pentru sarmanele gaini, dar la noi, stresatii cetateni, saracii europei, nu s-au gandit?
Bai birocratilor bagabontilor europeni, da la stresul nostru nu v-ati gandit? La faptul ca in aceasta nenorocita de uniune, mai sunt si tari sarace, iar dublarea pretului unui ou, nenoroceste milioane de saraci din aceste tari?
Astept cu interes mai nesimtitilor euro-legislatori sa dati o lege in ceea ce priveste diferenta dintre bogatii acestei uniuni europene si saracia lucie (si stresanta) a aceleiasi uniuni ca sa mai reduceti imensele diferente de nivel de trai !
In sfarsit, poate va ganditi in final si la stresul nostru, al saracilor europeni, care desi v-ati luptat ca sa avem aceleasi preturi, vad ca va doare drept in cur de cum ne putem descurca noi saracimea, cu 100-200 de euro pe luna,... fara stress... ! Halal sa va fie !

vineri, 2 martie 2012
Da cu ingerasii,... ce-ati avut ? Doamne, vino DOAMNE !
Au fost dintotdeauna criminali de copii, chiar au fost si parinti ce si-au ucis copiii, insa se pare ca acum, mai mult ca niciodata s-au inmultit aceste grozavii !
Singurele versuri sunt cele ale cunoscutului cantec: Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din oameni !
Cum poti sa crezi ca te razbuni pe cineva, luand cu tine sau nu niste vieti de ingerasi nevinovati ?
Ce chinuri groaznice te chinuie in creierul tau cel bolnav, ce diavol iti macina sufletul si mintea ca poti gandi la o astfel de teribila,... razbunare ? Daca am ceva cu cineva, ma razbun pe respectivul, nu iau niste vieti nevinovate,...
Daca ai un singur gram de credinta, cum crezi ca te poti prezenta in fata Judecatii Divine, spunand ca ai luat cu tine, viata copiilor tai sau chiar a altor copii ? Mai speri in veci de veci iertare de la Dumnezeu?
Nu stiu cum gandeste EL, dar eu nu i-as ierta niciodata! Si daca ar exista posibilitatea reincarnarii, i-as condamna in viata urmatoare sa se tarasca ca un vierme pe pamaqnt si in final sa aiba aceeasi soarta ca aceea ce le-a harazit-o el, copiilor lui !
Tot am sperat ca disparitia tatalui cu cei 2 copii este doar o farsa proasta, dar se pare ca nemernicul chiar si-a pus planul diavolesc in aplicare ! Cum s-a putut uita in ochii acelor copilasi si le-a spus cu maxima seninatate: -Hai cu tati sa va dea o prajitura ! -Hai cu tati sa mancam o pita, vreti? -Da, tati ! -Hai cu tati sa ne plimbam pe lac, vreti? -Da, tati !
Au avut incredere in taticul lor ca are grija de ei si nu-i va duce direct catre moarte ! Pentru ca nu-i asa, taticu sare si-n foc pentru noi, cum sa ne ingroape sub gheata?-Tati, mi-e frica ! Zise cea mica! Lasa mai, ca stie el ce face! Sarmanii micuti ! Cum sa profiti de increderea copiilor tai si sa-i duci direct,... spre pieire ?
E noaptea mintii iar mintea mea refuza sa inteleaga astfel de grozavii ! Dumnezeu sa aiba in paza Lui, acesti Ingerasi, fie-le tarana usoara !
Iar acest criminal, care a facut un pacat strigator la cer, sper sa fie judecat dupa fapta lui !

marți, 28 februarie 2012
Destul circ, PDL-istilor ! Lista cu informatorii secu, pe cand?
Astept de mai bine de 22 de ani sa se publice lista cu acesti informatori dar spre necazul meu, nu se intampla aceasta actiune,... curajoasa ! Iata ce i-am raspuns unui prieten de pe un forum la acest subiect :
Draga Homo, hai sa-ti spun eu cum a fost cu securitatea si cum a evoluat ea! Iti spun din ce am trait, nu din povesti nemuritoare!
O vreme, securitatea l-a slujit pe ceasca! Atunci cand au vazut ca, desi ii raporteaza dobitocului ca nemultumirea populatiei a atins un nivel periculos, iar dobitocul nu putea sau nu vroia sa creada, securitatea care stia ca inevitabilul se va produce oricum,(vazand si evolutia internationala) l-a tradat ! Rezultatul s-a concretizat in revolta admisa, provocata si incurajata din Dec-'89 !
Partea mai interesanta a fost dupa 22 Dec '89, cand personalul secu a avut cateva zile de degringolada, cel putin la nivelul de jos, la talpa securitatii, la mainile si picioarele sale, informatorii !
Hai sa-ti spun pe scurt cum a evoluat situatia la mine in fabrica, acolo unde am lucrat ! Cateva zile dupa revolutie, seful meu ma ruga sa-i iau locul, ca el oricum s-a plictisit si ar vrea sa plece din institutie ! Dupa cele cateva zile de piosenie, la seful de sectie in birou s-a facut o sedinta de 2 ore, sedinta in care toti activistii, comunistii si informatorii au primit asigurari ca tara se afla pe maini bune si ca iliescu, cel care tocmai pusese mana pe putere, era unu' de-al lor, iar lista cu informatori si colaboratori nu va fi facuta publica ! Dupa aceasta sedinta, seful meu s-a intors cu tupeul cunoscut si a inceput la fel ca inainte sa tipe, sa tune si sa fulgere la noi ! Cam asta a fost punctul nevralgic ale acelor vremuri ! Vezi bine ca si pana azi aceasta lista cu informatori ramane inca secreta !
Iata alt mesaj facut de mine, pe facebook:
Georgelis Je-moi .
Stiti voi, dragii mei cat de importanta a fost si cat de mult rau au facut acesti asa zisi trepadusi (informatori), aparent neimportanti ? IMENS !
Aceasta armata, inca activa, aparent neimportanta, executa ordine si sarcini trasate de orice sef, trecut, prezent si viitor !
Pentru ca astia, reprezinta mainile si picioarele securitatii ! Daca o faci publica, le-ai amputat,... membrele !

PDL si-a mai facut o lege ! Legea lustratiei !
In sfarsit, dupa lupte seculare care,... au durat mai bine de 22 de ani, in sfarsit ne-am pricopsit cu o lege a lustratiei ! Tocmai cand ma pregateam sa ma bucur, iata ca partidul sefului de stat (securistul basescu), cel care a condamnat si comunismul, in sfarsit a decis sa dea si o lege care sa lustreze (impiedice) sa acceada la putere fostii securisti, informatori si comunisti ! Uauu, nu-i asa ca e misto ? Dupa ce timp de 2 decenii si mai bine, dupa ce s-au facut cele mai importante furaciuni din tara asta, iata ca se gasi cineva sa se gandeasca sa inlature, ceea ce n-a inlaturat natura, prin iesirea din sistem pe cai cat se poate de firesti, moartea !
Acum eu m-as fi bucurat sincer, daca n-as fi vazut ca nesimtitii, dobitocii, javrele ordinare si leprele astea, n-ar fi croit aceasta lege dupa chipul si interesul lor ! Pentru ca,... ce sa vezi, surprise, tocmai categoriile si grupurile (anumite grupuri si anumite categorii, desigur) de potentati comunisti au fost excluse de la,... lustru ! Multi au zis: -Lasa ba, ce daca a fost exclus tineretul comunist? Ca Ungureanu era un eminent si merituos elev si student ! ---Pai bine ma, voi nu stiti ca nici un elev sau student nu putea accede in functii inalte, daca nu dadea dovada ca este un loial element al societatii socialiste si daca desigur, nu avea data si o adeziune la securitate ?
Cat despre mele, ce sa zic, este de-a dreptul patetic ! Cine naiba poate sa-l creada ca n-a avut treaba cu securitatea, (dupa cum sustine) cata vreme barzaunea pe toate meridianele lumii ? Si avea si functii importante ! Bai nea mele, ne crezi chiar asa de prosti ?

Statul ? Statul inter-... vineee !
Adica n-am inteles, ce vreti sa spuneti voi carcotasilor, ca statul nu intervine ? Aoleu !
Pai n-a intervenit statul sa scoata din case si din masini, mortii (dupa unii, rupti de beti) congelati ?
Ceee, ce mai conteaza ca atunci cand se congelau amaratii prin case si prin masini, alesii nostri benchetuiau si schimbau de zor la guverne ? Baiii, hai ca sunteti chiar rai, ce daca statul nu s-a asigurat sa cumpere, nu din import, ci din productia interna, cateva utilaje si freze de ultima generatie? Vedeti ca sunteti magari?
Acum aud alti carcotasi care zic ca tot statul, amaratul asta de stat trebuia sa aiba grija sa nu se adune muntii astia de gheata pe Dunare ! Pai cee, te poti pune cu natura ? Niciodata ! De unde ati scos-o ca ar fi putut patrula pe dunare zilnic, niste spargatoare de gheata ca sa nu avem acum atatea pericole, atatea ambarcatiuni strivite de gheata, de unde ati mai scos-o? De vina nu sunt ei, saracutii ! Ei nu pot face nimic, n-au nici o putere,... saracii ! Si daca pentru neglijenta lor, a celor ce nu sunt de vina cu nimic, doar natura si cetatenii sunt de vina, desigur ! Pai cum sa nu fie de vina astia care si-au tras barcile la mal ? Barcagii astia au fost atat de neglijenti ca si-au lasat ambarcatiunile pe,... apa ! Ca daca le suiau pe uscat, acum n-ar mai fi avut nici o problema ! Asa ca, in final am sa va rog sa fiti mai atenti pe unde va culcati, pe unde umblati cu masinile si in nici un caz prin nameti, iar barcile luati-le si parcati-le la voi in curte, nu le mai lasati nesupravegheate pe apa si atunci o sa vedeti ca n-o sa mai aveti nici o problema si nici pe guvern n-o sa mai dati vina !

Abonați-vă la:
Postări (Atom)