sâmbătă, 31 martie 2012

LUCEAFARUL- EMINESCU, RASUCINDU-SE-N MORMANT !


A fost odată ca-n povesti,
A fost, de-ar mai fi iară ,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele,
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet, când privesc
La tot ce se întamplă,
Şi in mormant mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă .

Eu nu mai simt miros de tei
În viata mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.

Luceferi nu mai strălucesc,
Cand ţara e o rană ,
Copiii mamele-şi bocesc ,
Ca n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc,
Prin alte ţări o schimbă .

Degeaba le-am lăsat cu dor
O "Doină", să tresară !
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori,
Mai bine să vă fie.

Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri ...

O, biet popor român sărac,
Cu-o ţară prea bogată!
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată!

Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii!

Cu trupe de comedianţi,
Numindu-le partide ,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.

Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă.

Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi, ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.

Aveţi o deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure...

Nici vii pe deal nu mai zăresti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţarii Româneşti
Se-aduce de afară.

Nu vine Mircea cel Batrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân,
Cand voi lăsat-aţi lupta!

Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.

Nu voi a vă-nvăţa de rău,
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.

Ruşine să vă fie-n veac,
Că v-aţi trădat străbunii,
De parcă n-aţi fi pui de dac,
Ci rude-aţi fi cu hunii!

E adevarat ca va conduce,
Un vajnic Ungurean,
O fi roman, da' nu aduce,
Va vinde cu elan !

LASAŢI PE-AI VOŞTRI GUVERNANŢI
SĂ VĂ ÎNECE-N SMOALĂ,
SĂ FIŢI DOAR SIMPLI FIGURANŢI
ÎN ŢARA VOASTRĂ GOALĂ...

marți, 27 martie 2012

Basescu- Apel catre Boldea- Traducere !

Am tot asteptat la analistii, jurmalistii, stiristii si translatistii nostri ce se perinda pe toate sticlele sa ne traduca mesajul, ce a vrut sa-i transmita base lu' boldea dar n-am vazut pe nimeni sa se fi ocupat de acest aspect, asa ca imi iau eu inima-n dinti si am sa va traduc !
La prima iesire base i-a zis fugarului boldea: "- Bai baiete, baga-ti mintile- n cap, tu nu stii unde am lucrat eu pana ce cazu' ceasca? La anvers, da? Stii tu ce invarteam eu acolo ? Vapoare ! Si oameni ! Stii tu ca, pe langa faptul ca sunt lup de mare, mai sunt si lup securist, antrenat si in lupta cu fugarii ? Pai ce crezi tu ca alergam eu pe la anvers? Fugari, bai baiete ! Asa ca, tu cu mine sa nu te pui ca am state vechi in urmariri de infractori ! Deci, ai grija mare pe unde fugi, sa nu-ti rupi gatul ! Stii tu ca eu sunt capo dei tuti capi secu ? Stii tu cat banet am bagat eu in cei 7 ani de domnie in curu' acestor baieti care ma, ne, si ii ajut ? Am o retea de baieti bine antrenati pe toate meridianele, asa ca n- ai unde sa te ascunzi, ultima gaura de sarpe din lumea asta este monitorizata de mine, asa ca iti spun sincer, baga-ti mintile- n cap, intoarce- te acasa, ca n-ai unde sa fugi !"
Asta la prima aparitie- amenintare !
La a doua aparitie- impacare, base i-a spus: "- Bai mihaita, baiatu' taichii, hai ca stiu, ai plecat legal din tara dar te sfatuiesc si te rog eu, intoarce- te de buna voie, pentru ca baietii mei te-au localizat perfect, sunt cu ochii pe tine si te pot da pe mana bau-bau-lui african la orice ora ! Iti spun ca e in interesul tau sa te predai de bunavoie, altfel te las sa putrezesti prin inchisorile din Kenya vreun an sau doi, stii cat de greoaie sunt formalitatile de extradare ! Stii tu ca prin acele inchisori misuna canibalii? Stii tu cat de mult le place alora carnea de alb ? Esti o adevarata delicatesa pentru ei ! Apoi, iti mai spun ceva, dragul meu ! Ai auzit tu de unu' Necolaiciuc ? S-a incapatanat ca prostu' sa nu vina acasa si a stat 2 ani in niste puscarii oricum mult mai civilizate, puscarii prin care totusi s-a mai auzit si de drepturile omului, (Nu ca astea din Kenya, unde singurul tau drept va fi acela de a fi mancat ) ! Acest Necolaiciuc dupa ce a stat 2 ani in puscarii straine a fost adus acasa in cele din urma ! A venit acqasa si ce a patit ? Nimic, a cazut la pace cu noi sa-si tina gura si vezi bine ca numai dupa 2 luni, noi i-am dat drumu' sa zburde voios prin tara ! Asa ca fii baiet destept cum te stiu, eu nu vreau sa te dau pe mana negroteilor aia canibali, asa ca vino acasa mai mihaita taica ! Vino acasa, baga-ti mintile-n cap, tine-ti gura si ai sa vezi ce bine o sa- ti fie ! Stai si tu pe la zbarna vreo 2-3 luni maxim si pe urma te spalam noi cumva, ai sa vezi ! Stii ca am mai spalat noi si pe altii ! l-am spalat pe pinalti cand a vrut sa ne supere, l-am spalat noi pe,... si pe,... si pe,... stii cat de multi am spalat ! Da de unu' solomon auzisi? Si asta s-a cur- mezit cu mine, da pan' la urma s-a dat pe brazda baiatu ' ! Hai, vin la taica sa te spele si pe tine, numa sa- ti tii gurita aia sparta si o sa vezi ce bine o sa- ti fie ! Pai nu te-am acoperit noi, mai copil obraznic, atata amar de ani, cat ai fost un soldat credincios al PDL-ului ? Vezi ? Acum de ce te-ai obraznicit cu noi, bai soricel kenyan ? Asa procedam noi cu toti soriceii obraznici, ii tavalim oleaca, ii dam prin tarana si un picut cu capu' de pereti si dupa aia ii scuturam de praf, ii stergem si-i punem la loc in gaurile lor !